Adolescenții care au revoluționat accesul României la internet

La 10 ani după căderea comunismului, la sfârșitul anilor '90, niște adolescenți din București aveau aceeași ocupație pe care o aveau mulți alți tineri: se jucau jocuri pe calculator.

Eric Băleanu, care este acum proprietarul unei mici companii care furnizează internet din București, spune că, la început, prietenii lui își cărau calculatoarele voluminoase în apartamentul său, unde le conectau între ele.

„Cred că aveam, la un moment dat, 10 oameni cu 10 calculatoare la mine în casă, plus două ale mele. Ne jucam și ne distram pe rețea.”

Însă nu era practic să se care PC-urile grele în sus și în jos pe scări, așa că prietenii au început să treacă cabluri între etaje.

Rețeaua era rudimentară și cădea foarte ușor. Băleanu spune că se întâmpla des ca unul dintre prietenii lui să spună „îmi pare rău, mama face curățenie în casă, așa că durează cam o oră, apoi revine semnalul”.

Era evident că trebuiau să gândească mai strategic, și totul părea posibil în România postcomunistă.

„Oamenii făceau orice le plăcea”, spune Băleanu. „A avut loc o explozie de libertate, dar era și puțin haos, pentru că puteai face orice.”

„Sete de comunicare și pentru libertatea de exprimare”

Românii erau majoritar izolați de Occident, înainte de căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu în '89.

Foarte puține persoane aveau voie să călătorească în străinătate, și era descurajat contactul cu străinii. Mass-media era strict controlată și exista în mare măsură pentru a comunica opiniile statului.

Băleanu spune că acest lucru a creat „o sete de comunicare, pentru libertate de exprimare”.

Însă, deși accesul la internet era disponibil din punct de vedere legal, acesta era încă prohibitiv de scump pentru majoritatea oamenilor, într-o perioadă în care inflația se afla în creștere - costând între 200 și 300 de dolari pe lună.

Așa că adolescenților le-a venit ideea de a plăti pentru accesul la o singură conexiune la internet, pe care apoi l-au împărțit, alături de cost, între locuințele din oraș. În cele din urmă, potrivit lui Băleanu, oamenii urmau să plătească în jur de șase dolari fiecare.

O altă membră a grupului, Roxana Ardelean, spune că acest lucru a rezultat într-o rețea haotică de cabluri precum o „pânză de păianjen”, care erau înfășurate în jurul stâlpilor și legau blocuri întregi de apartamente.

Ea încă își amintește acea perioadă cu drag: „Eram ca o familie, un mic trib de copii... Aveam o legătură socială și împărtășeam conexiunea la internet.”

„Activam într-o zonă gri”

Vestea despre activitatea adolescenților s-a răspândit odată cu cablurile lor. În timp ce dădeau găuri și introduceau cabluri de la acoperișuri în jos, veneau la ei rezidenții blocurilor.

Instalatorul de rețea, Laurențiu Simion, relatează cum a fost oprit pe scară și întrebat: „Instalați cablul? Vrem și noi internet. Noi suntem la apartamentul numărul 55”.

El spune că, pe parcursul zilei, aveau să conecteze cea mai mare parte a apartamentelor din bloc.

Când îi vedeau administratorii clădirii, puneau întrebări de tipul: „Ce este internetul? Avem cablu. [De ce] avem nevoie de internet?”

Uneori, locuitori i-au convins pe administratori să-i lase în pace pe adolescenți, aducând argumentul că aceștia oferă un serviciu dorit de comunitate. Alteori, adolescenții au trebuit să ia alte măsuri, introducând cabluri prin ferestre în loc să dea găuri.

Dar transportul cablurilor între blocurile de apartamente nu a fost chiar simplu.

Adolescenții care instalau rețele au oprit traficul în toiul nopții pentru a trece cabluri de-a lungul anumitor drumuri. Coborând unui cablu de pe un acoperiș și o frânghie de pe altul, și apoi făcând la mijloc legătura dintre ele, cablul se putea trage până pe acoperișul celei de-a doua clădiri.

Dar au fost nevoiți să treacă la o altă metodă, atunci când firele de tramvai aeriene i-au împiedicat să facă conexiunea astfel.

A fost o provocare la care au găsit răspunsul utilizând... cartofi.

Un cartof drept unealtă

Roxana Ardelean povestește cum obișnuiau să facă găuri cu șurubelnițe într-un cartof, apoi treceau cablul prin acesta, îl legau și aruncau cartoful spre clădirea alăturată.

„Era un pic ca baseballul.”

Ea spune că au încetat să mai folosească cartofi odată ce ea și prietenii ei au început să câștige mai mulți bani.

Acum, ajunsă la maturitate, Ardelean spune că este „de neimaginat” că și-au asumat astfel de riscuri pe acoperișuri.

„Erau locuri unde trebuia să te duci, ca Tom Cruise în Mission: Impossible - chiar pe margine... Era foarte, foarte periculos.”

În multe țări, astfel de instalații ar fi fost ilegale, dar reglementările din România, la începutul anilor 2000, nu țineau încă pasul cu schimbările tehnologice, și mulți dintre primii operatori lucrau în absența unor cadre legale clare.

Poliția i-a interogat ocazional, dar legea nu era aplicată în mod consistent.

„Nu activam tocmai legal, dar nici ilegal. Eram într-o zonă gri”, spune Băleanu.

„Poliția ne vedea trăgând cabluri pe stâlpi și ne întreba dacă avem actele necesare. Uneori nu puteam arăta nicio hârtie, așa că ne spuneau «mergeți acasă». Așa că am ales să lucrăm noaptea, când nu era trafic și nu era poliție.”

Reglementările UE

Însă, odată cu cererea mare, s-a făcut simțită și concurența. Până în 2006, au apărut în București peste 1.400 de rețele. Rețelele rivale tăiau cablurile concurenților lor. Operatorii mai mari, care instalaseră și ei cabluri în același mod haotic și neîngrădit, au început să absoarbă furnizorii mai mici.

Iar în 2007, România a aderat la Uniunea Europeană și a preluat reglementările mai stricte ale acesteia.

Cablurile trebuiau să fie acum îngropate în pământ și îndepărtate din aer. Aceasta a fost o inițiativă bună, potrivit lui Băleanu, dar s-a dovedit prohibitiv de scumpă pentru majoritatea micilor operatori.

Succes digital

Astăzi, Băleanu și Simion încă administrează mici companii care furnizează internet, numărându-se printre mai puțin de 300 de operatori independenți care au supraviețuit consolidării din industrie.

Trei companii mari domină acum 98% din piață, lucru pe care Băleanu îl consideră dăunător pentru afaceri.

Însă Simion spune că efectul instalării acelor rețele improvizate de cartier - și faptul că țara a adoptat timpuriu rețelele de fibră optică de mare viteză - se resimt încă în succesul digital al României din ziua de azi.

El consideră că acele rețele au pus bazele sectorului tehnologic înfloritor pentru care țara este cunoscută acum.

„Internetul nostru rapid a... atras companii importante de tehnologie în România și a adus mii de locuri de muncă din întreaga lume.”

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Ruxandra Iordache.